Prefer, ca parinte, sa fiu prietenul copilului meu. Nu toti parintii sunt si prieteni ai copiilor lor. Aceasta este o mare pierdere. Intre prieteni are loc o relatie bazata pe incredere si stima reciproca. De multe ori relatiile dintre parinti si copii nu sunt bazate pe sentimentele de mai sus.

Imi place sa fiu un parinte 100% si un prieten 100% al copilului meu. Dumnezeu este Tatal nostru. El il numea pe Avraam prietenul Sau.

Asa este. In acest caz, trebuie ca Biserica sa aiba un plan de rezerva. Adica sa suplineasca lipsa de implicare a parintilor. Si inca un plan bine pus la punct.

Ce facem cu parintii care nu sunt in stare de acest lucru datorita unor varii motive obiective. Ce plan de rezerva are biserica locala? Eu nu as pune accentul pe “repararea” tinerilor, pentru ca acest lucru de multe ori nu este posibil. As pune accent pe instruirea lor si includerea in diverse activitati specifice. Voi face absolut tot ceea ce tine de mine si ma voi ruga mereu ca Duhul sa lucreze la inima lor.

Pentru mine e clar ca te confrunti cu tineri care nu si-au facut “ucenicia” in cei macar 7 ani. Parintii e clar ca trebuie sa se implice. Dar cine i-a evaluat pe parinti sa vada daca sunt si in stare de ceea ce trebuie? Situatia economica din tara noastra alunga parintii in strainatate ca sa faca un ban, cica in plus. Copiii raman acasa cu rudele. Unii dintre ei se sinucid de dor (au fost cazuri reale mediatizate… si vor mai fi).

Si chiar daca parintii nu sunt plecati la munca in strainatate, dificultatile cotidiene ii impovareaza prea mult ca sa mai poata fi “fresh” si pentru copii. Plus ca poate nici eu n-au fost educati cum trebuie de parintii lor si nu au un model pe care sa-l implementeze in educatia copiilor lor.

In acest caz, biserica trebuie sa fie pregatita. De fapt, nici nu trebuie sa fie “ofuscata” ca parintii nu sunt in stare, ci sa-si suflece mainile si sa treaca la treaba.

Atunci pentru ce mai trebuie scoala duminicala sau pastor de tineret? Ca sa se lamenteze ca nu sunt copii educati?

Medicul nu se lamenteaza ca-i vin pacienti. El stie ca trebuie sa-i faca sanatosi. Cei care au rol in biserica locala de instruire spirituala sunt si “medici spirituali”. Ei fac anamneza “pacientului”, stabilesc diagnosticul si formula de tratament, cu scopul clar de a inlatura infectia, tumora etc etc.

E normal ca parintii sa-si faca datoria. E normal sa le cerem acest lucru. Dar tot normal este sa vedem si daca sunt in stare. Aici “zace” intelepciunea. Ca ceri unui om lucrul pe care sti ca poate sa-l faca. Daca nu poate din diverse motive, treci la treaba daca ai darul acesta.

Sper ca am fost clar in prezentarea ideilor. Daca nu s-a inteles si nu e cu suparare o sa revin.

La astfel de intrebare… no comment.

Efeseni 4:11 ?i El a dat pe unii apostoli; pe al?ii, prooroci; pe al?ii, evangheli?ti; pe al?ii, p?stori ?i înv???tori,
12 pentru des?vâr?irea sfin?ilor, în vederea lucr?rii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13 pân? vom ajunge to?i la unirea credin?ei ?i a cuno?tin?ei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la în?l?imea staturii plin?t??ii lui Hristos;
14 ca s? nu mai fim copii, plutind încoace ?i încolo, purta?i de orice vânt de înv???tur?, prin viclenia oamenilor ?i prin ?iretenia lor în mijloacele de am?gire;
15 ci, credincio?i adev?rului, în dragoste, s? cre?tem în toate privin?ele, ca s? ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
16 Din El tot trupul, bine închegat ?i strâns legat, prin ceiace d? fiecare încheitur?, î?i prime?te cre?terea, potrivit cu lucrarea fiec?rei p?r?i în m?sura ei, ?i se zide?te în dragoste.

Si multe altele. In biserica TOTI trebuie sa creasca. Si mari si mici. De aceea sunt diferite daruri.

Recunosc ca sunt cam dezamagit de intrebare.

Primul plan era propus de dumneavoastra si anume acela de a implica parintii in a face o educatie si instruire crestina serioasa copiilor lor.

Dar, in cazul in care parintii din varii motive nu reusesc sa-si creasca spiritual copiii, Biserica locala, prin slujitorii cu daruri spirituale, care supravegheaza cresterea copilului, adolescentului, tanarului intervin intr-un mod delicat si adecvat. Acolo unde este respinsa interventia bisericii locale, nu mai ramane decat rugaciunea. Dar acolo unde fratii cu daruri de instruire sunt lasati sa se implice, e bine sa se lucreze cu pasiune si cu sarg. Acesta este planul de rezerva. E planul care se pune in aplicare acolo unde parintii au esuat pentru ca nu se pricep sau nu pot.

Chiar azi vedeam inca un documentar cu copiii parasiti de parinti pentru munca in strainatate. Nu e nevoie ca parintii sa plece la munca in strainatate ci sa se lase inrobiti de munca aici, in tara. Atunci copiii sunt destul de singuri si insingurati chiar in “prezenta” parintilor.

Aici si nu numai, intervine biserica locala prin fratii cu pasiune pedagogica spirituala: invatatori, pastori seniori, de tineret etc., etc.

In ce contsa planul efectiv? E diferit de la situatie la situatie. Sigur ca exista cateva principii generale Scripturale si trebuie aplicate cu discernamant.

Sper ca nu v-am deranjat prea mult. In calitate de pastor de tineret (cel putin asa am inteles dintr-un articol mai vechi) stiu ca realizati chemarea si implicare pedagogica acolo unde este nevoie.

Altfel, daca parintii ar putea sa faca ei acest lucru, educarea si instruirea spirituala, atunci invatatorul de scoala duminicala, pastorul de tineret, leader-ul spiritual nu ar mai avea “obiectul” muncii, deci nici chemarea, functia.