Deruta tinerilor - Tinerii si biserica - foamea dupa comuniune.  Tinerii nostri vad una la biserica si alta acasa ori in afara slujbelor. Aceasta se intimpla in mare masura din cauza unei teologii derizorii cu privire la conceptul de comunitate crestina. Pentru majoritatea oamenilor biserica este „ceea ce se intimpla duminica si miercurea seara”, iar de vreme ce mintuirea este o chestiune individuala si ne priveste pe fiecare, ne putem permite sa nu avem nici un fel de relatii unii cu altii sau, in cele mai bune cazuri, sa avem relatii superficiale. De aceea putem discuta cu nonsalanta despre „purtarea sarcinilor unii altora” si sa nu avem nici o idee despre ce inseamna aceasta in practica. De aceea putem discuta despre „partasie” (adica despre comuniune) si in acelasi timp sa fim complet insensibili la durerea fratelui ori a surorii noastre.

Dintre toti membrii bisericii, tinerii sunt cei care resimt in modul cel mai dramatic aceasta ruptura intre teorie si practica. Generatiile de peste 35 de ani, formate in epoca rationalismului modern, se multumesc cu predici frumoase si cuvintari spilcuite, insa generatia post-moderna nu mai gusta credinta definita in termeni pur intelectuali. Tinerii sunt infometati dupa o comuniune reala, dupa o credinta practica, dupa relatii autentice. Ei simt mai acut decit ceilalti durerea provocata de dualismul spirit-materie, in parte pentru ca au auzit predicile, au facut studiile biblice, au mers in taberele crestine, dar nu au vazut familii armonioase, oameni care sa se ajute intre ei fara interese ascunse, pastori care isi dau viata pentru turma, oameni fascinati de frumusetea lui Dumnezeu si de minunea comuniunii crestine. Ei au auzit cuvintari care pareau biblice, dar plecau de la premise lumesti, individualiste, rationaliste, politic corecte si complet rupte de realitatea cotidiana. Au auzit toata viata lor predici din seria „ar trebuie sa…” si foarte putine din seria „cum sa…”, dupa cum spunea un pastor american. Tinerii nostri nu se mai extaziaza la discursuri inflacarate, ei vor sa vada aceasta proclamare traita si celebrata in comunitate, acolo unde Dumnezeu a si intentionat sa ia forma si sa se dezvolte.

Foamea dupa comuniunea crestina reala este tot mai acuta, tot mai prezenta printre tineri. Problema este ce anume vom face pentru a implini aceasta foame? Vom ridica din umeri si vom ignora problema ori vom actiona intr-un fel sau altul?

Inapoi la comunitate

Generatia intre 18 si 35 ani incepe sa-si dea seama tot mai mult ca individualismul distruge lumea si cauta din ce in ce mai mult o identitate in cadrul unui grup. Mai mult ca oricind, oamenii isi dau seama ca egoismul ii distruge si ca au nevoie de ceilalti. Pentru multi necrestini aceasta nevoie de comuniune este ceva complet nou fata de generatiile anterioare. Ei au renuntat sa mai creada cu optimism in ratiune si in stiinta si au un interes tot mai crescut fata de spiritualitate. Au vazut ca ratiunea nu ofera solutii si stiinta mai mult a creat probleme decit le-a rezolvat – vezi poluarea si degradarea creatiei. Tinerii din zilele noastre au o deschidere fara precedent fata de spiritualitate si cauta cu disperare o comunitate in care sa se integreze. Ar fi o tragedie fara margini ca biserica crestina, care are la baza cea mai frumoasa idee despre comunitate, sa-si piarda vremea in lupte interne si in rabufniri ale egoismului in loc sa se intoarca la ceea ce a fost odata – grupuri sau comunitati de oameni care Il iubeau pe Mintuitorul si care se iubeau unii pe altii in mod practic, in lucrurile mici ale vietii, lucruri care conteaza enorm de mult si care stau la baza celor mari.

O intoarcere a bisericii la comuniunea traita de biserica primelor secole inainte de institutionalizarea constantiniana, o intoarcere la relatiile de suport reciproc si de asumare a responabilitatii fata de ceilalti si o renuntare la egocentrismul modern nu doar va aduce inapoi pe tinerii nostri in biserici, ci va atrage mari multimi de oameni insetati si infometati dupa iubirea lui Cristos intrupata in iubirea dintre membrii comunitatilor crestine. Daca iubirea crestina este vizibila doar duminica si miercurea, ea va esua in a-L arata pe Cristos omenirii. Mai mult ca niciodata avem nevoie de o intrupare a iubirii lui Cristos in iubirea dintre noi, ucenicii Lui. De cele mai multe ori, dupa cum ne-a promis Domnul nostru, iubirea reala dintre noi ii va atrage pe oameni mai mult decit mii de tractate si campanii evanghelistice.

Pe buna dreptate voi fi intrebat ce propun, din punct de vedere practic. In primul rind, problema este atit de mare, incit am un sentiment profund al micimii mele. Probabil ca singura solutie reala la aceasta problema este pierderea vietii. Aceasta problema nu o vom rezolva atita vreme cit tinem atit de mult la viata noastra. Pina la urma, va trebui sa renuntam la autoprotectie, la protejarea imaginii de sine, pentru a-I permite in sfirsit Domnului Isus sa ne ia apararea.

Textul cheie aici este „cine isi pastra viata o va pierde si cine isi va pierde viata pentru Mine, o va cistiga” (Matei 10:39). Va trebui sa riscam a fi raniti si sa invatam din nou sa avem incredere unii in altii, sa pastram confidentialitatea confesiunii, sa nu ne mai gindim tot timpul numai si numai la noi insine, ci sa ne ignoram din cind in cind propriile nevoi, indeajuns de mult pentru a avea timp sa ne incurajam unii pe altii, sa ne ajutam unii pe altii si sa ne cerem iertare unii de la altii. Va fi foarte greu, pentru ca ne-am obisnuit sa traim in individualism. Poate ca multi au renuntat sa mai spere ca aceste lucruri vor fi prezente in biserica. Insa cred ca speranta noastra este in aceasta noua generatie de tineri. Noi, tinerii, avem sansa unica de a reimprospata bisericile cu un nou simt al responsabilitatii reciproce. Noi tinerii avem sansa de a construi noi comunitati crestine care nu concep viata crestina in separare de fratii si surorile noastre. Fiind mereu constienti de tendintele individualiste si prin inspiratia Mingiietorului cred ca vom reusi sa folosim din nou termenii de „frate” si „sora” in sensul lor real, personal si intim si nu doar ca banale formule de politete.

Tinerii si biserica - foamea dupa comunitate, de Daniel Manastireanu

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL   http://revistaperspective.ro

Related Content

Subscribe to the post comments feeds or Leave a trackback